point Logo
main logo
main logo
2814

Dan Perciun: Circa șase miliarde de lei vor fi investiți în modernizarea educației

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că aproximativ șase miliarde de lei urmează să fie investiți, în următorii ani, în modernizarea infrastructurii educaționale din Republica Moldova, cu accent pe renovarea și dotarea grădinițelor, școlilor și universităților.

Dan Perciun: Circa șase miliarde de lei vor fi investiți în modernizarea educațieiImagine simbol

Potrivit ministrului, investițiile planificate pentru actualul mandat sunt de aproape trei ori mai mari decât cele realizate în ultimii patru ani, când, prin diverse programe, au fost alocați aproximativ 1,8 miliarde de lei pentru infrastructura educațională, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

Dan Perciun a precizat că o mare parte din resursele financiare sunt deja identificate sau se află în proces de aprobare, acestea provenind în special din Planul de creștere negociat cu Uniunea Europeană, dar și din proiecte susținute de parteneri internaționali.

Printre acestea se numără:

  • 35 de milioane de euro pentru instituțiile incluse în Rețeaua școlilor model;
  • un proiect al Băncii Mondiale pentru învățământul superior, în valoare de aproximativ 40 de milioane de dolari;
  • investiții din partea Franței și Germaniei pentru modernizarea a 12 cămine studențești;
  • un proiect de eficientizare energetică a 46 de școli, realizat împreună cu Banca Mondială;
  • negocieri avansate cu Banca Europeană de Investiții pentru încă 50 de milioane de euro destinați școlilor model;
  • discuții pentru un proiect de aproximativ 80 de milioane de euro dedicat școlilor profesionale și colegiilor.

Ministrul a recunoscut că una dintre principalele provocări va fi capacitatea de absorbție a acestor fonduri, în condițiile unui deficit de specialiști în domeniul construcțiilor și proiectării. Totuși, Dan Perciun a afirmat că, la această etapă, nu se înregistrează întârzieri majore în implementarea proiectelor aflate în derulare.

Pe lângă investițiile în infrastructură, Ministerul Educației și Cercetării își propune revizuirea Curriculumului școlar până în anul 2027, cu elaborarea unor manuale noi la toate disciplinele, precum și optimizarea rețelei de instituții de învățământ, pentru a asigura acces egal la educație de calitate.

O altă prioritate anunțată este majorarea salariilor cadrelor didactice. Dan Perciun a declarat că aceasta este „o necesitate vitală pentru sistem” și a dat asigurări că următoarele creșteri salariale sunt planificate pentru septembrie 2026, obiectivul fiind ca, în următorii ani, salariul mediu din educație să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie.

Ministrul a subliniat că investițiile nu vizează doar condițiile materiale, ci și ajustarea programelor de studii și formarea continuă a profesorilor, menționând că modernizarea sistemului educațional trebuie să se reflecte nu doar în infrastructură, ci și în calitatea procesului de predare și învățare.

moldpres.md
Publicitatea ta poate fi aici