Curtea Supremă a soluționat în 2025 peste 4.300 de cauze cu doar zece judecători
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2025, anunțând că a examinat 4.362 de cauze din totalul celor 4.597 înregistrate. Potrivit datelor instituției, volumul dosarelor soluționate a fost aproape egal cu cel al cauzelor noi, ceea ce a permis menținerea stocului la un nivel relativ constant.
Imagine simbolInstanța supremă a acordat prioritate dosarelor ce vizează corupția, integritatea și procedurile de evaluare externă. Numărul cauzelor de corupție examinate în 2025 a fost cu 37% mai mare decât cel al dosarelor înregistrate în aceeași perioadă, transmite Știri.md.
Președinta interimară a CSJ, Stela Procopciuc, a declarat că instituția și-a continuat procesul de consolidare într-un context marcat de reforme și așteptări sporite privind calitatea actului de justiție. Potrivit acesteia, instanța a urmărit asigurarea unei jurisprudențe coerente și previzibile, în conformitate cu standardele naționale și recomandările internaționale.
Raportul arată că activitatea instanței s-a desfășurat în condițiile în care CSJ funcționează cu 10 judecători din cei 20 prevăzuți pentru componența deplină.