main logo
694

Curtea Specializată Anticorupție, o nouă inițiativă a Guvernului Sandu

Cazurile de mare corupție anchetate în R. Moldova ar putea fi judecate de magistrați în cadrul unei instituții noi – Curtea Specializată Anticorupție.

Curtea Specializată Anticorupție, o nouă inițiativă a Guvernului SanduFoto: news.ro

Guvernul Maiei Sandu își propune să creeze o astfel de judecătorie, se anunță în „Programul de Guvernare”,  la capitolul „Justiție independentă”, transmite Știri.md.

În cadrul noii instituții vor activa și judecători veniți din străinătate, care „vor examina în exclusivitate cazurile de mare corupție”, se spune în documentul pregătit de noua guvernare.

Executivul mai anunță că va cere sprijinul partenerilor externi pentru a crea și un Departament Național Anticorupție, unde la fel vor activa procurori din alte țări.

În programul de guvernare se mai spune că urmează a fi reformat Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca acesta „să devină un garant al corectitudinii sistemului judecătoresc”.

Prim-ministra Maia Sandu promite că de acum încolo va fi asigurată  selectarea și promovarea procurorilor și magistraților doar în baza criteriilor de integritate și meritocrație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării