main logo
598

Cumpărăturile de 7,7 milioane de lei ale Procuraturii din prima jumătate de an

În prima jumătate a anului curent, Procuratura Generală (PG) a făcut cumpărături și a contractat servicii în valoare totală de 7,7 milioane de lei.

Cumpărăturile de 7,7 milioane lei ale PG din prima jumătate de an

„Raportul privind realizarea contractelor încheiate între ianuarie-iunie 2019” este făcut public pe pagina web a instituției, transmite Știri.md cu referire la ZdG.md

Cea mai importantă sumă, de 1,3 milioane de lei, a fost plătită pentru achiziția combustibilului, pentru tot parcursul anului 2019. Contractul a fost semnat, la fel, ca în anii precedenți, cu „Lukoil Moldova” SRL.

Sume importante au fost achitate Centrului de medicină legală și Inspectoratului General al Poliției. Pentru servicii de efectuare a expertizelor medico-legale, pe întreg parcursul anului curent, a fost încheiat un contract de jumătate de milion de lei cu Centrul de medicină legală, iar pentru servicii de efectuare a expertizelor judiciare şi constatări tehnico-ştiinţifice, Inspectoratul General al Poliției a fost contractat cu 400 de mii de lei.

PG, care în 2018 s-a mutat în sediu renovat cu 27 de milioane de lei, a cumpărat mobilier de birou cu 95.991 lei, jaluzele în valoare de 84.524 de lei, scaune, de 14.500 de lei, și mărfuri de uz gospodăresc contra sumei de 114.986 de lei. Aproape 49 de mii de lei au fost achitaţi pentru montarea, demontarea și racordarea aparatelor de aer condiționat.

Iluminarea faţadei sediului PG a costat 53.256 de lei.

Cu SA „Moldtelecom” au fost semnate patru contracte: două pentru servicii de telecomunicații – 364.413 lei, unul pentru servicii publice de comunicaţii electronice – 329.000 de lei și unul pentru internet pe bandă largă (ianuarie-februarie 2019) – 65.600 de lei.

Vedeți aici toate cumpărăturile PG din prima jumătate de an:

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării