Cum se apără avocatul lui Plahotniuc, prins cu avere nejustificată
Lucian Rogac, avocatul lui Vladimir Plahotniuc, a venit cu o reacție, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) l-a prins cu avere nejustificată.

„În calitate de fost membru al Comisiei de Licențiere a Uniunii Avocaților, am fost verificat de două ori de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI), pentru aceeași perioadă. Prima procedură de control, desfășurată în anul 2021, s-a încheiat prin emiterea unui Act de Constatare irevocabil, prin care a fost dispusă încetarea procedurii, fără a fi stabilite abateri.
Atrag atenția că un act administrativ irevocabil are puterea lucrului judecat, ceea ce exclude posibilitatea modificării sale arbitrare sau a redeschiderii acelorași constatări”, a scris Lucian Rogac pe pagina sa de socializare, transmite Știri.md.
Potrivit avocatului, în cadrul celei de-a doua proceduri de control, ANI a emis două acte de constatare: unul privind încetarea procedurii, în luna aprilie a acestui an, și altul, emis astăzi, prin care s-ar fi constatat o pretinsă diferență între venituri și cheltuieli.
„Coincidență sau nu, apariția acestui act vine la scurt timp după ce am devenit vocal în spațiul public și am exprimat poziții critice față de anumite instituții ale statului, în exercitarea mandatului meu de avocat și în apărarea intereselor clienților mei. Voi utiliza toate mijloacele legale pentru a demonstra caracterul neîntemeiat al constatărilor recente și pentru a asigura respectarea principiului securității raporturilor juridice”, a adăugat avocatul lui Plahotniuc.
Amintim că ANI a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către Lucian Rogac, ex-membru al Comisiei de licențiere a profesiei de avocat.
„S-a constatat o diferență substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime de 539.824 de lei, diferență ce a fost constatată între averea dobândită și veniturile obținute și cheltuielile realizate pentru perioada 19.03.2021-13.05.2021, de către persoana supusă controlului și membrii familiei sale. Cauza va fi transmisă în instanța de judecată competentă spre examinare, în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate”, comunică ANI.
Rogac ar putea fi decăzut din dreptul de a exercita anumite funcții.
Actul de constatare poate fi contestat în termen de 30 de zile.