1 Decembrie 1918 este considerat cel mai important moment din istoria României moderne. Este momentul în care s-a făcut Marea Unire, punctul de la care începe istoria României pe care o știm noi astăzi, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Unirea Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, se înfăptuise cu aproape 60 de ani în urmă. Regatul României, condus mai întâi de Carol I și apoi de Ferdinand, începuse să aibă un cuvânt important de spus în mișcările strategice din sud-estul Europei și mai mult decât atât, tocmai încheiase Marele Război în tabăra câștigătoare.

În timp ce cele două principate istorice deveniseră una, în 1859, Transilvania visa încă la strigătul zecilor de mii de români adunați în 1848 pe Câmpia Libertății de la Blaj: ”Noi vrem să ne unim cu țara!”

Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România

Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia şi-a proclamat independenţa la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului român, când Congresul General al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ''unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României'', potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Editura Enciclopedică, 2003).

Mișcarea națională din Transilvania

Mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat în toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei. Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, la 29 septembrie/12 octombrie 1918, a adoptat, în unanimitate, o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza ''printre naţiunile libere'' (în baza dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa), potrivit volumului menţionat anterior.

Se sublinia, astfel, necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate ''să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române''. Totodată, se cerea ''afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională''.

Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918. Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării adunării naţionale a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională.

A urmat constituirea, ca organ de conducere al românilor, a Consiliului Naţional Român Central la Budapesta (17/30 octombrie, cu sediul la Arad din 21 oct/3 nov.). Era format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod şi Aurel Vlad) şi şase social-democraţi (Tiron Albani, Ioan Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu şi Baziliu Surdu), notează sursa de mai sus.

La 18/31 octombrie, prin Proclamaţia către naţiunea română, se aducea la cunoştinţa opiniei publice constituirea Consiliului Naţional Român Central, ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum şi principiile sale de acţiune.

La 5/18 noiembrie 1918, manifestul ''Către popoarele lumii'', tipărit în română, franceză şi engleză, a fost lansat de Marele Sfat Naţional din Transilvania. Manifestul dezvăluia opresiunea exercitată de clasa stăpânitoare a poporului maghiar şi refuzul guvernului de la Budapesta de a recunoaşte poporului român dreptul la autodeterminare şi aducea la cunoştinţa opiniei publice internaţionale poziţia românilor.

„Istoria ne cheamă la fapte”

A urmat lansarea, la 7/20 noiembrie, a Manifestului privind convocarea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, care începea cu cuvintele ''Istoria ne cheamă la fapte'': ''În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (...) naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă'', potrivit lucrării ''Istoria românilor'' (vol. VII, tom II, Editura Enciclopedică, 2003).

Consiliul Naţional Român Central s-a întrunit la 9/22 noiembrie 1918 şi a adoptat o Notă Ultimativă care cerea guvernului maghiar ''puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească''. Răspunsul era aşteptat până la 12 noiembrie.

Tratativele între delegaţia Consiliul Naţional Român Central şi cea a Consiliului Naţional Maghiar au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie. Partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Datorită acestei poziţii, tratativele au eşuat, notează aceeaşi lucrare.

În acest context, Consiliul Naţional Român Central, prin Vasile Goldiş, a declarat că ''naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii''. Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru ''unitatea naţională a tuturor românilor''.

Astfel, la data hotărâtă, se aflau în Sala Unirii (fost cazinou militar) din Alba Iulia, pe lângă cei 1.228 de delegaţi (deputaţi) aleşi în circumscripţiile electorale cât şi ai tuturor instituţiilor şi organizaţiilor politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat ş.a., şi ''peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri'' potrivit volumului ''Scurtă istorie a românilor'' (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Preşedintele Consiliului Naţional Român Central, Ştefan Cicio-Pop, a rostit cuvântul de deschidere, subliniind importanţa istorică a momentului şi misiunea adunării.

Discursul lui Gasile Goldiș

Discursul solemn a fost rostit de Vasile Goldiş, în care a făcut o retrospectivă istorică asupra trecutului neamului românesc şi a prezentat spre primire rezoluţia redactată de Consiliul Naţional Român Central. A subliniat, între altele, caracterul actului ce trebuia înfăptuit: ''Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Bucăţirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice în care terminologie se ascunde minciuna. Dimpotrivă ... teritoriile locuite de români au fost teritorii româneşti. După drept şi dreptate, românii din Ungaria şi Transilvania, împreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuiesc să fie uniţi cu regatul român''.

Discursul lui Iuliu Maniu

În discursul său, Iuliu Maniu a rugat Adunarea Naţională să primească proiectul de rezoluţie, ''pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare şi a înstăpâni pentru totdeauna o adevărată democraţie şi deplină dreptate socială''. În cuvântarea sa, episcopul Ioan I. Papp al Aradului a subliniat asemănarea acestei zile cu ziua de 15 mai 1848, iar întreaga adunare, sub influenţa acestei amintiri, a intonat imnul naţional ''Deşteaptă-te, române!''.

Visul unei întregi națiuni: România Mare

În urma acestor cuvântări, Rezoluţia de unire a fost adoptată în unanimitate. Totodată, la propunerea lui Alexandru Vaida-Voevod, Adunarea a aprobat componenţa Marelui Sfat Naţional, organism cu caracter legislativ, format din reprezentanţi ai diferitelor profesii şi categorii sociale. Votată într-o atmosferă de entuziasm, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia adunaţi pe Câmpul lui Horea au aprobat cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România.

1 decembrie, Ziua Națională

Primul 1 Decembrie ca Zi Naţională a României a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990. De atunci, în fiecare an, atât în Bucureşti cât şi în majoritatea oraşelor din întreaga ţară au loc parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi alte manifestări.