main logo
443

Cum pot vota românii din Moldova la prezidențialele din România

Votul prin corespondență, votul la secțiile deschise în străinătate și votul la o secție nou înregistrată sunt cele trei modalități prin care cetățenii români din Republica Moldova pot participa la alegerile prezidențiale din România, care vor avea loc pe 10 noiembrie 2019.

Cum pot vota românii din Moldova la prezidențialele din România

Într-o conferință de presă desfășurată pe 9 august, Daniel Ioniță, ambasadorul român la Chișinău, a făcut precizări legate de cele trei modalități de vot, transmite Știri.md cu referire la Ipn.md.

Astfel, pentru votul prin corespondență, cetățenii români cu domiciliul în străinătate se pot înscrie pe site-ul www.votstrainatate.ro înființat de Autoritatea Electorală Permanentă până pe data de 11 septembrie, ora 23.59. Cei care vor să voteze prin corespondență trebuie să trimită pe adresa menționată o copie a actului de identitate românesc și a celui care atestă domiciliul în străinătate (acte de identitate sau permis de ședere).

După ce s-au înscris, cetățenii români cu domiciliul în străinătate vor primi un link de confirmare, valabil doar 24 de ore, iar data limită de trimitere a plicului cu opțiunea de vot este cu trei zile înainte de ziua alegerilor.

Cetățenii care aleg să voteze pentru prezidențialele din România la una din secțiile deschise de ambasada României o pot face pe parcursul a trei zile. Astfel, secțiile de votare vor fi deschise începând cu vineri, 8 noiembrie, de la ora 12.00 până la ora 21.00. Sâmbătă, 9 noiembrie, secțiile de vot vor fi deschise de la ora 07.00 până la ora 21.00, același program fiind stabilit și pentru ziua de duminică, 10 noiembrie. „Dacă la ora 21.00 se constată că mai există persoane care stau la rând și nu au apucat să voteze, acestea vor fi lăsate să își exprime opțiunea de vot până la ora 23.59”, a spus Daniel Ioniță

De asemenea, o altă modalitate de a vota este înregistrarea unei noi secții de votare. În cazul în care există interes pentru scrutin într-o localitate în care nu a fost amenajată secție de votare, cetățenii români se pot adresa Autorității Electorale Permanente de la București pe același site, www.votstrainatate.ro. În cazul în care există minimum 100 astfel de solicitări, va fi amenajată o secție de votare în acea localitate.

Important de știut este faptul că pot vota doar cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani și au un act de identitate valabil în ziua scrutinului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării