main logo
532

Cum l-au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul sătenii din Ruseștii Noi

Creștinii ortodocși de stil vechi l-au cinstit ieri, 20 ianuarie, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sătenii din Ruseștii Noi au mers de dimineață la biserică, iar după slujbă au organizat un ospăț la Casa de Cultură din localitate.

Cum l-au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul sătenii din Ruseștii NoiCum l-au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul sătenii din Ruseștii Noi

Au întins mese pline cu bucate și au cântat pentru cei care își sărbătoresc ziua numelui, transmite Știri.md cu referire la Protv.md

A fost o mare petrecere la Casa de Cultură din Ruseștii Noi, dată în cinstea celor care poartă numele Ion. Muzica a răsunat la maxim.

Iar în acest timp, câțiva bărbați pregăteau o ciorbă de miel și izvar, după o rețetă locală.

„Așa izvar numai la Ruseștii Noi se face”.

Tradiția este păstrată de ani de zile, spun localnicii.

Cu acestă ocazie, preotul din Rusești a interpretat o melodie de pe scena Casei de Cultură, iar oamenii și-au scos telefoanele mobile pentru a surprinde momentul.

La sărbătoare a venit și ministrul degrevat al Educației și Culturii, Monica Babuc, alături de președintele Raionului Ialoveni. Aceștia au ținut discursuri, iar apoi au gustat din ciorbă. Unii localnici cred că apariția celor doi a fost un show înainte de alegeri. 

Monica Babuc: „Vizita dvs. e legată de alegeri? - E legată de sărbătoare. Preotul m-a invitat".

„Au venit acum demonstrativ înainte de alegeri”.

Înainte de ospăț, oamenii au mers la slujba oficiată la biserica din localitate, unde ieri erau mai mulți bărbați decât femei.

Anatolie Stafanov, parohul bisericii din Ruseștii Noi: „Ce trebuie să luăm la biserică? Lingurile”.

Ion a împlinit ieri 13 ani. De dimineață a mers la biserică cu părinții, iar seara spune că își așteaptă oaspeții.

Ieri, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Ioan Botezătorul. Cel despre care se scrie în Biblie că l-a botezat pe Isus. Totodată, peste 10.000 de bărbați din țară și-au sărbătorit ziua numelui.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării