Cum explică Osmochescu pensia de aproape 600.000 de dolari de la Banca Mondială
Ministrul Economiei, Eugeniu Osmochescu, a declarat că în 2025 a beneficiat de o plată unică în valoare de 587.000 de dolari, acordată de Grupul Băncii Mondiale, instituție în cadrul căreia a activat anterior.
Foto: agora.mdInformația a fost oferită într-un răspuns pentru agora.md, transmite Știri.md.
Potrivit oficialului, suma reprezintă o pensie acumulată în baza contribuțiilor lunare, în valoare de 11% din salariul său din perioada activității la Banca Mondială. Acesta a explicat că sistemul instituției prevede două opțiuni: fie plata integrală a sumei la încetarea raporturilor de muncă, fie acordarea unor plăți anuale începând cu vârsta de pensionare.
Ministrul a precizat că a ales varianta plății unice, menționând că aceasta este mai mică decât suma totală care ar fi fost încasată sub formă de plăți periodice pe durata vieții, după atingerea vârstei de 65 de ani.
Pe lângă această sumă, Eugeniu Osmochescu a mai beneficiat și de alte indemnizații aferente activității sale în cadrul Grupului Băncii Mondiale.
![]()