main logo
1925

Cum arată noul oficiu al celei mai mari companii din Moldova

Întreprinderea mixtă moldo-rusă Moldovagaz finalizează lucrările la noul sediu oficial de pe strada Puşkin 64 din municipiul Chişinău.

Cum arată noul oficiu al celei mai mari companii din MoldovaCum arată noul oficiu al celei mai mari companii din Moldova

Deşi încă nu sunt finisate unele lucrării mai mulţi angajaţi s-au mutat deja acolo, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Moldovagaz a anunțat deja consumatorii din Chișinău despre faptul că, din 16 octombrie, Centrul de Deservire a Consumatorilor va activa în sediul nou.

Administraţia întreprinderii nu dezvăluie costul lucrărilor şi când va avea loc inaugurarea oficială, dar cel mai probabil că se va încerca să fie mai aproape de ziua când întreprinderea împlineşte 20 de ani de la fondare în actuala formă.

Lucrările la noul sediu au început încă în anul 2009, iar în anul 2013 acestea aveau un grad de realizare de circa 63%. 

Fostul director general Alexandru Gusev explica nevoia de un nou sediu, prin faptul că cel vechi, aflat în vecinătate (peste drum) nu era funcţional şi nu corespundea cerinţelor actuale.

Noul sediu are aproximativ 12 etaje şi se află pe un teren de 20 de ari. Ce suprafaţă are imobilul încă nu este indicat în datele cadastrale. Totodată nu este clar sursa de proveniență a banilor, adică dacă costul noului edificiu a fost acoperit din tarifele la gazele naturale.

SA Moldovagaz este cea mai mare companie din Republica Moldova şi în formula actuală a fost creată în anul 1999, în baza unei hotărâri de Guvern. Atunci, gigantului rus Gazprom i-a revenit 50% din capitalul societății (145 milioane de dolari la cursul de atunci – n.r.), Guvernului Republicii Moldova – o cotă de 35,3%, iar administrației de la Tiraspol – 13,4%. Restul sunt deţinute de acţionari minoritari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării