main logo
6220

Cum arată bostanul de peste 700 kilograme din grădina unui bărbat din Ratuș

În grădina unui gospodar în satul Ratuș crește un bostan de peste 700 de kilograme. Vasile Spânu se ocupă de creșterea dovlecilor mai bine de 15 ani, dar recolta din acest an bate toate recordurile.

Cum arată bostanul de 700 kilograme din grădina unui bărbat din RatușImagine simbol

Gigantul va fi expus la „Bostaniada”, care va avea loc la sfârșitul lunii. Până atunci, bostanul este păzit de toate relele, care pot să i se întâmple, transmite Știri.md cu referire la Jurnaltv.md.

Vasile Spânu spune că există o metodă de monitorizare și calculare a greutății unui bostan enorm.

„Este o formulă. Se măsoară diametrul la bază în capăt și înălțimea lui. Acum el are peste 750 de kilograme, cred că va ajunge și la 800 pana la festival. Eu cred că anul acesta va fi cel mai mare bostan pe care l-am crescut până acum și dacă vă uitați are și o culoare foarte frumoasă”, spune Vasile Spînu.

Pentru ca recolta să fie una mare și frumoasă, este nevoie de multă muncă, mărturisește gospodarul din Ratuș.

„Eu am semănat în ghiveci mare, la începutul lunii aprilie și deja la începutul lunii mai răsadul era deja bun de plantat. L-am plantat aici în ogradă. Apoi, etapa cea mai importantă, este formarea plantei. Perioada de creștere este luna august. El crește cu peste 200 de kilograme în 24 de ore”, a mai spus agriculturol.

La Festivalul „Bostaniada” fermierul participă cu regularitate. Omul își amintește de prima recoltă, pe care a pus-o pe tarabă.

„Nici nu aveam dovleci atunci. Am luat de pe la vecini și am participat. Acolo am văzut că era ca un concurs „Cel mai mare dovleac”. Anul viitor am început să caut semințe și al doilea an am avut un dovleac de 83 de kilograme”, a menționat el.

Pasiunea costă, afirmă bărbatul. Semințele sunt aduse de peste ocean, unde asemenea dovleci sunt mulți.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării