stiri Logo
main logo
main logo
2746

Cum ajung banii europeni în satele din Briceni

Apă potabilă la robinet, străzi iluminate, radare pentru monitorizarea vitezei, drumuri reparate, grădinițe, case de cultură, licee și gimnazii renovate.

Cum ajung banii europeni în satele din Briceni

Acestea sunt doar câteva dintre investițiile naționale și europene care schimbă, pas cu pas, raionul Briceni, transmite Știri.md cu referire la nordnews.md.

 „Se fac unele schimbări spre bine [n.r. - în Drepcăuți], spre exemplu s-a implementat proiectul de iluminare stradală și de canalizare, de perfecționare a stadionului sătesc. După părerea mea, Moldova, totuși, merită să fie un stat membru al Uniunii Europene, dar trebuie de implementat unele reforme ca să putem ajunge la nivelul celorlalte țări”, spune Andrei Popovici, tânăr din satul Drepcăuți, raionul Briceni.

„Aici, în Moldova, oamenii câștigă, în medie, 10.000 de lei, din câte am auzit. Consider că este un salariu decent și nu este nevoie să pleci departe de familie, deoarece dacă un membru al familiei pleacă, celălalt rămâne cu copiii, iar din anumite motive familia se destramă”, zice Olga, revenită după ani de muncă din Italia.

Un exemplu grăitor este construcția rețelei de apeduct din satul Drepcăuți. Apa va ajunge în robinetele a 1.400 de consumatori, grație Programului „Satul European” în valoare totală de peste 7 milioane de lei.

„Să vă spun cinstit, nu prea sunt schimbări. Drumurile sunt rele, apă în sat nu-i. Se face apeduct, trebuia să fie pe 29 august dat în exploatare [n.r. - anul 2025], acum deja este un an nou… șanțuri, glod”, spune un locuitor al satului Drepcăuți.

„Suntem deja la final, 80% din lucrări s-au implementat. Un pic de disconfort pentru cetățeni, dar o să terminăm proiectul acesta și o să fie, lumea o să aibă apă”, spune Angela Rurac, primărița satului Drepcăuți.

La Pererâta, satul natal al poetului Grigore Vieru, Casa de Cultură a fost modernizată prin Programul „Sat European”. Cu peste 2,5 milioane de lei, alocați prin programe de cooperare bilaterală, a fost reparat drumul care face legătura între Gimnaziul „Grigore Vieru” și Casa-muzeu a poetului, facilitând accesul elevilor și al vizitatorilor.

„S-a făcut ceva frumos, este asfaltat [n.r. - drumul], deja nu mai mergem prin glod [n.r. - noroi]. Ar trebui ca noi toți, să vină diaspora, să ne unim și să ridicăm țara și tot ce a mai rămas. S-au pierdut multe, pentru că, în trecut, lucram din dragoste, iar acum de nevoie”, afirmă Igor Sajin, locuitor al satului Pererâta.

„Am reușit să participăm la „Satul European 2”, unde am mers cu clădirile publice, adică Casa de Cultură, am câștigat un proiect în jur de 2,3 milioane de lei. Merge vorba de renovarea și termoizolarea fațadei Casa de Cultură „Dumitru Blajinu””, spune Victor Didic, primar al satului Pererâta.

Alte investiții vizibile, realizate cu bani europeni, au ajuns în satul Larga. Căminul cultural „Anatol Dumitraș” a fost dotat cu un sistem modern de încălzire. În localitate au fost instalate radare pentru monitorizarea vitezei. Trecerile de pietoni au fost iluminate suplimentar. Valoarea investițiilor este de 1,5 milioane de lei. Proiectele au fost implementate cu sprijinul Solidarity Fund din Polonia în Moldova.

„Nu știu, nu mă interesez cu așa lucruri. Este frumos, e curat, străzile sunt asfaltate, ce să mai spun… Să fie lumea cum se cade, se poate să intre [n.r. - Moldova în UE], că nu-i nimic rău. Conducerea este bună”, zice Andrei Rîhlea, locuitor al satului Larga.

Peste 700 de elevi ai Liceului Teoretic „Grigore Vieru” din Briceni nu mai studiază pe bănci uzate. Șase săli de clasă și biblioteca au fost complet renovate cu o investiție de 175.000 de euro datorită UE, UNICEF, PNUD ȘI OTP Bank.

„Noi, ca Consiliu Raional, investim în școli pe măsura posibilităților noastre și renovăm activ sălile de sport. Consiliul Raional investește bani în dezvoltarea culturii. Noi ajutăm tinerii sportivi, dansatori, artiști, muzicieni să participe la platforme internaționale, să reprezinte țara, să reprezinte raionul”, afirmă Taia Postîrnac, consilieră raională.

În raionul Briceni locuiesc peste 46.000 de oameni.

nordnews.md
Publicitatea ta poate fi aici