main logo
2134

Cu liliac în floare, chiar și toamna. Ce spun specialiștii

Zăpăciți, internauții au publicat poze pe rețelele de socializare, întrebându-se ce se întâmplă. Este o anomalie, explică specialiștii, care susțin că fenomenul este dăunător pentru arbori.

Cu liliac în floare, chiar și toamna. Ce spun specialiștiiFoto: acasa.ro

Liliacul din curtea Mariei Iachimov, originară din Comrat, nu s-a uitat că e toamnă în calendar și a înflorit, din nou. Femeia are o explicație, transmite Știri.md cu referire la Protv.md.

„Înflorește deja a două oară. Va fi o toamnă lungă. Când înflorește liliacul și mărul, atunci se anunță o toamna lungă. Înghețuri vor fi mai târziu. Va fi toamna caldă. Așa spun bătrânii, așa zic și eu,“ a menționat femeia.

Pomi în floare au fost surprinși în mai multe localități din țară. Internauții i-au fotografiat și au publicat pozele, întrebând care ar fi motivul fenomenului. 

La Telenesti, de exemplu, au inforit cireșii, iar la Bălți - merii. Și nu e de mirare, de vreme ce am avut temperaturi calde în septembrie. 

În timp ce unii admiră frumusețea pomilor, specialiștii spun că acesta este, mai degrabă, un semn de îngrijorare.

Anatolii Brazițchi: „Plouă, apoi se încălzește, iar arborele este mințit. El a primit un semnal că e primăvară. Mugurii care trebuiau să înflorească primăvara, încep să înflorească în octombrie și chiar noiembrie. În primăvară muguri nu vor mai fi și nu este normal.“

Mai mult, fenomenul este dăunător pentru plante și arbori.

"Tot noi suntem de vină, folosind îngrășăminte, pesticide. Poluarea. Am afectat clima. Anterior, în Moldova erau păduri întinse, aveam vară, toamnă, iarnă și primăvară. Acum nu mai este așa", a explicat specialistul.

Experții mai spun că fenomenul nu prevestește vreme caldă și nu ar avea vreo legătură cu asta, lucru demonstrat și de temperaturile care au scăzut brusc în ultimele zile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării