main logo
927

CSP, în ședință pentru un minut: Urma să se discute acțiunile ilegale ale lui Robu

Consiliul Superior al Procurorilor s-a întrunit astăzi, 5 iulie, în ședință. Aceasta însă a durat doar un minut.

CSP, în ședință pentru un minut: Urma să se discute acțiunile lui Robu

Astăzi urma să se discute adresarea lui Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale lui Dumitru Robu, transmite Știri.md.

Din păcate, ședința nu a putut avea loc din motiv că s-au prezentat doar trei membri.

”Săptămâna trecută s-a anunțat că astăzi va fi ședința CSP, a fost anunțată și ordinea de zi, convenită cu toți membrii. Cu părere de rău, la orele 23:00, aseară, și nemijlocit dimineața, am fost anunțați de membrii de drept că a intervenit ceva urgent în activitatea lor și nu pot să se prezinte la ședință, solicitând să fie amânată pentru săptămâna viitoare. Respectiv, azi suntem în imposibilitate de a desfășura ședința și o vom amâna pentru săptămâna viitoare. 

Sper că toți vor avea timp. Vă mulțumesc, asta e tot pentru ziua de azi”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării