main logo
1523

CSM denunță atacuri concertate împotriva judecătorilor în cauze de rezonanță

Consiliul Superior al Magistraturii denunță acțiuni concertate de intimidare și amenințare îndreptate împotriva unor judecători care instrumentează sau pronunță decizii în cauze de rezonanță publică, inclusiv împotriva unor membri ai Consiliului. Pentru miercuri, CSM a anunțat un briefing de presă la acest subiect.

CSM denunță atacuri împotriva judecătorilor în cauze de rezonanțăFoto: imagine simbol

„Aceste atacuri includ intimidări indirecte prin propagarea de informații false cu caracter alarmist, precum și campanii de denigrare în spațiul public și online, tentative de discreditare profesională promovate de persoane cu influență publică – inclusiv politicieni. Astfel de acțiuni generează un climat de presiune și insecuritate, incompatibil cu principiile statului de drept și cu independența justiției”, precizează CSM, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Consiliul mai menționează că va aborda public aceste derapaje grave și va reafirma poziția instituției față de orice formă de presiune, amenințare sau campanie de denigrare la adresa judecătorilor.

Briefingul de presă este anunțat pentru ora 09:00 și urmează să se desfășoare la sediul CSM.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării