main logo
2532

CSM a numit judecători la Curțile de Apel Bălți și Chișinău

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au numit astăzi judecători la Curțile de Apel Bălți și Chișinău. Potrivit CSM, numirile au avut loc în urma unui concurs.

CSM a numit judecători la Curțile de Apel Bălți și ChișinăuImagine simbol

Astfel, la Curtea de Apel Chișinău au fost declarați învingători judecătorii: Andrei Cașcaval, Lucia Bagrin, Vitalie Budeci, Constantin Roșca, Sergiu Dimitriu, Vitalie Pîslariuc, Eleonora Badan-Melnic, Grigore Manoli, Roman Pascari, Gheorghe Stratulat, iar la Curtea de Apel Bălți - Ivan Parii și Stanislav Grosu, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.

De asemenea, membrii CSM vor propune președintelui țării pentru numire trei judecători, Vitalie Pîslariuc, Lucia Bargin și Stanislav Grosu, după ce aceștia au promovat evaluarea externă.

CSM a anunțat că, la Curtea de Apel Chișinău, din cele 57 de posturi de judecător sunt ocupate 19, din care un judecător este suspendat, fiind vacante 38 de posturi. La Curtea de Apel Bălți, din cele 24 de posturi de judecători sunt ocupate 17 funcții, fiind vacante șapte posturi.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării