main logo
660

Criza gazelor: Alimentarea Focului veșnic a fost deconectată temporar

În legătură cu criza gazelor, Ministerul Apărării a decis să deconecteze temporar alimentarea cu gaze a Focului veșnic de la Complexul Memorial "Eternitate".

Criza gazelor: Alimentarea Focului veșnic a fost deconectată temporarFoto: army.md

Flacăra a fost preluată de militarii Companiei Garda de Onoare din cadrul Regimentului de Stat Major "General de brigadă Nicolae Petrică" și transportată la Muzeul Gloriei Militare din Brigada de infanterie motorizată "Ștefan cel Mare", transmite Știri.md.

Măsura a fost luată în legătură cu scăderea presiunii gazelor în țevile de alimentare și din motivul factorilor climaterici. Din cauza vântului puternic, flacăra se stinge, menționează Ministerul Apărării.

"Scurgerile de gaze naturale, în astfel de cazuri, pun în pericol securitatea publică. Ca rezultat, Ministerul Apărării a apelat, în repetate rânduri, la ajutorul echipelor de la SRL „Chișinău-gaz” pentru remedierea situației.

La rândul ei, întreprinderea respectivă a atenționat de mai multe ori instituția de Apărare să ia măsuri de siguranță la folosirea gazelor naturale care alimentează Focul veșnic", se mai arată în comunicatul Ministerului.




Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării