Criză de vaccin antigripal. Gîlca: Solicitări avem, dar nu mai sunt
În Chișinău se atestă o criză de vaccin antigripal. Declarația a fost făcută de șeful Direcției medicină a municipiului Chișinău, Boris Gîlca, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Potrivit acestuia, până acum au fost utilizate 99.9% din dozele oferite, iar autoritățile centrale nu au asigurat necesarul de ser antigripal, deși solicitări sunt multe, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.
„Nu s-a pus accentul pe procurarea unui lot mult mai mare de vaccinuri antigripale care sunt foarte solicitate. La această zi, din numărul de vaccinuri distribuite pe municipiul Chișinău, din aproape 48 de mii noi am utilizat 99,9 la sută, practic le-am utilizat pe toate. Solicitări sunt de vaccinuri, numai că ele nu mai sunt”, a spus Gîlca.
Amintim că spitalele de copii din Chișinău și Bălți sunt supraaglomerate cu pacienți. În ultimele zile, în țara noastră au decedat două persoane, printre care un tânăr de 22 de ani din Chișinău și o femeie de 44 de ani din stânga Nistrului.