main logo
1185

Cristiana Grosu, absolventa cu 10 pe linie la BAC: Voi studia chirurgia

Pentru ca visurile să devină realitate trebuie să ne propunem scopuri și să ne conturăm clar obiectivele, pe care trebuie să le îndeplinim.

Cristiana Grosu, absolventa cu 10 pe linie la BAC: Voi studia chirurgiaFoto: diez.md

Cristiana Grosu este una dintre elevii cu patru de 10 la examenele de BAC, transmite Știri.md cu referire la diez.md.

Rezultatele tinerei nu sunt întâmplătoare, dat fiind faptul că eleva și-a propus să aibă o asemenea medie impecabilă pentru a fi admisă la universitatea mult dorită, și pentru a activa în continuare în domeniul la care visa de mică.

Cristiana Grosu este absolventa liceului Prometeu-Prim din Capitală. Fiind înconjurată de medici, cel mai mare vis al Cristianei era să urmeze exemplul membrilor familiei sale. 

Prin urmare, timp de 12 ani de școală, eleva a muncit mult pentru a obține rezultate frumoase, care ar ajuta-o la înscrierea în cadrul universității.

„Mă așteptam la acest rezultat”

„Mă așteptam de fapt la acest rezultat, întrucât am muncit mult pentru a îl obține, atât în cadrul școlii, cât și suplimentar, am nevoie de o medie impecabilă pentru a fi admisă la universitatea dorită.” 3

Tânăra a luat trei de zece la BAC, iar în urma contestațiilor a reușit să-și înscrie numele în lista elevilor cu 10 pe linie la examene. 

„M-am pregătit rezolvând teste din anii precedenți, dar și lecturând materiale suplimentare utile (la romană, de exemplu). 

Eram nerăbdătoare pentru a afla nota la româna de la contestare, eram un pic îngrijorată, dar mă bucur că rezultatul final a fost pe măsura așteptărilor.”

După contestare, tânăra a fost cuprinsă de o stare euforică. Nu putea să creadă că a fost re-evaluată într-un mod obiectiv, iar visul de a merge la o universitate prestigioasă din afară țării a devenit tangibil.2

5

Cristiana mereu a fost susținută de părinți și profesori. Tânăra recunoaște că fără ajutorul și sprijinul acestora nu ar reuși să realizeze această performanță. „Părinții și profesorii au fost la fel de emoționați ca mine, am primit multe felicitări zilele acestea.”

Studiile în domeniul chirurgiei plastice și reconstructive în Germania

4

Printre planurile de vară ale proaspetei absolvente, pe lângă formalitățile de înscriere la universitate, se strecoară și o vacanță în care se va detașa de stresul examenelor și a admiterii la facultate.

Tânăra a ales să studieze domeniul chirurgiei plastice și reconstructive în Germania. 

„Am fost inspirată atât de dragostea pentru chimie și biologie (la care am participat și la olimpiade), cât și de membrii propriei familii, care sunt toți medici și adevărate modele pentru mine, în special mama.”

1

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării