main logo
4937

Cristian Rizea, sancționat pentru calomnie în adresa Angelei Gonța

Cristian Rizea, fost deputat român, condamnat penal la București, dar care se ascunde în Republica Moldova, a fost sancționat cu o amendă pentru calomnie în adresa jurnalistei TV8, Angela Gonța.

Cristian Rizea, sancționat pentru calomnie în adresa Angelei GonțaColaj: știri.md

Se întâmplă după ce, la începutul lunii octombrie, prezentatoarea s-a plâns la Poliție că, în mai multe vloguri postate pe Internet, Cristian Rizea a făcut declarații calomnioase în adresa ei, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md.

„N-am nicio plăcere, dar am depus totuși o plângere la Poliție pe numele lui Rizea care lansează în spațiul public calomnii la adresa mea. Sper să nu fugă de ședințe așa cum a fugit din România, unde a fost condamnat penal”, anunța atunci Angela Gonța.

Angela Gonța este reprezentată în instanță de către avocatul Vitalie Enache.

Contactat telefonic, acesta ne-a spus că nu a primit până în acest moment înștiințarea oficială cu privire la sancțiunea aplicată. 

Nu am reușit să aflăm informații nici de la executorul judecătoresc, întrucât nu ne-a răspuns la apel. 

Potrivit Codului contravențional al Republicii Moldova, calomnia se sancționează cu o amendă cuprinsă între 48 și 72 de unități convenționale, adică între 2.400 și 3.600 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 60 de ore.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării