main logo
3359

Crimă la Soroca: Un tânăr de 25 de ani, înjunghiat mortal de vecinul său

Polițiștii din Soroca au reținut un bărbat în vârstă de 36 de ani, suspectat de omorul unui tânăr din localitatea Bădiceni. Acesta riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.

Crimă la Soroca: Un tânăr de 25 de ani, înjunghiat mortal de vecinul săuImagine simbol

Potrivit oamenilor legii, alerta a parvenit aproape de miezul nopții, de la o femeie din localitate, care a comunicat că a depistat la sol un tânăr cu semne de moarte violentă, transmite Știri.md. 

Grupa operativă a Inspectoratului de poliție Soroca a stabilit preliminar că omorul a fost comis în urma unui conflict motivat de gelozie, izbucnit între suspect și victimă, un tânăr de 25 de ani.  

În rezultatul multiplelor leziuni corporale cauzate prin înjunghiere, victima a decedat la fața locului. 

De menționat că, datorită intervenției prompte a oamenilor legii, suspectul a fost reținut. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de omor intenționat cu deosebită cruzime, iar dacă vinovăția suspectului va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.

Video: Politia.md

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării