main logo
4978

Crimă descoperită după șapte ani. Un primar, reținut pentru un omor

Un primar a fost încătușat astăzi fiind suspectat de comiterea unui omor acum aproximativ șapte ani. Potrivit surselor PulsMedia.MD, ar fi vorba despre primarul localității Frumușica din raionul Florești, în vârstă de 38 de ani.

Crimă descoperită după șapte ani. Un primar, reținut pentru un omorImagine simbol

Potrivit Pulsmedia.md, oamenii din localitate menționează că acesta deține o fermă de bovine și periodic ar fi luat la lucru mai multe persoane din familii social-vulnerabile. În anul 2018, persoanele angajate de alesul local s-ar fi îmbătat și ar fi scăpat vacile într-un lan cu cereale pe care l-ar fi distrus, transmite Știri.md.

Fiind supărat din cauza situației, primarul ar fi snopit în bătaie pe unul dintre lucrători, până când acesta ar fi decedat, chiar de față cu rudele sale. 

Primarul le-ar fi asigurat pe rudele defunctului că va avea grijă de ele, doar să nu spună nimic despre crimă. Totodată, acesta împreună cu medicul-legist din raion ar fi falsificat certificatul de deces al victimei.

La o distanță de aproximativ șapte ani, din cauza că acesta nu s-ar fi ținut de cuvânt, deja fiind ales local pentru al treilea mandat, victimele s-au adresat organelor de drept.

Astfel, a fost demarată o anchetă mai amănunțită, iar ieri cadavrul victimei a fost deshumat și a fost dispusă o nouă expertiză, în urma căreia s-a stabilit că bărbatul a murit din cauza că a fost snopit în bătaie.

Cazul a fost documentat de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP și procurorii PCOCCS, iar astăzi primarul și medicul-legist au fost încătușați.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării