main logo
7923

Crețu, în pielea lui Tauber, a lins asfaltul de la Jora de Jos: Bunișor

Actorul și prezentatorul TV, Emilian Crețu, are o „iubire” aparte pentru deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Actorul a publicat pe Facebook un filmuleț cu o parodie dedicat exclusiv Marinei Tauber.

Crețu, în pielea lui Tauber, a lins asfaltul de la Jora de Jos: Bunișor

Crețu a mers în localitatea Jora de Jos, raionul Orhei, acolo unde a intrat în pielea Marinei Tauber și a testat asfaltul proaspăt turnat de muncitori, așa cum l-a testat și Tauber acum câteva zile, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

Ce-i drept, Emilian Crețu nu s-a limitat în a testa drumul doar mergând pe tocuri, ci a și lins asfaltul de la intrarea în sat. Acesta a avut și un mesaj pentru urmăritorii săi.

„Da, e bunișor, e foarte bun drumul. Vreau să vă zic că are un gust amărui, dar este perfect și vă mulțumim că ne susțineți. Acest drum este făcut… mi-a rămas un pic de asfalt în gură, dar ce să-i faci, asta e, și da, pentru că sunt alegerile la Bălți, vreau să fiu acolo în clasament și lansăm o campanie care se numește „În curișor”, a spus actorul.

Amintim că, acum câteva zile, vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a publicat un video în care apare la intrarea în localitatea Jora de Jos, raionul Orhei, acolo unde a fost dat în exploatare un drum proaspăt reabilitat.

Tauber era încălțată în pantofi cu toc și nu a ezitat să defileze pe noul asfalt.

„În 2018, când am devenit primar la Jora de Mijloc, i-am asigurat pe localnici, mai în glumă, mai în serios, că vor avea drumuri atât de bune, încât femeile vor putea merge pe tocuri prin sat. Mi-am îndeplinit această promisiune și am testat personal, pe tocuri, drumurile. Acum, după ce am reconstruit traseul care leagă comuna Jora de Mijloc de Susleni, poți ajunge pe tocuri și până la Orhei. Am verificat iarăși personal”, scrie Tauber.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării