Creștinii sărbătoresc Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi, 21 noiembrie, Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trup.

În acest sens, președintele țării, Igor Dodon a ținut să-i felicite pe creștini cu ocazia acestei sărbători religioase și a relatat pe pagina s-a de Facebook despre importanța acestei zile, transmite Știri.md.
„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri, sunt ocrotitorii oamenilor pe parcursul vieții și călăuze ale sufletelor în drum spre rai. Aceștia sunt considerați fiinţe divine care veghează asupra muritorilor avînd grijă ca sufletele să le fie curăţate de greşeli, din care motiv, multe familii îi aleg ca patroni şi ocrotitori spirituali ai casei şi gospodăriei.
Cu prilejul acestei sărbători, adresez felicitări persoanelor care poartă numele Mihail, Gavriil și derivatele acestora, precum şi celor care marchează hramul casei sau a localității. Le doresc tuturor pace în suflet, sănătate, prosperitate și ajutorul Arhanghelilor în toate faptele bune”, a declarat Dodon.