4138
Zeci de preoți și enoriași au protestat contra vaccinării anti-Covid
Mai mulți creștini s-au adunat în fața Guvernului, în această dimineață, pentru a protesta împotriva vaccinării COVID-19.
Foto: captură video
Deși vaccinarea în R. Moldova nu este obligatorie, creștinii au venit în fața Guvernului cu pancarte pe care scrie ”Stop vaccinare obligatorie”, transmite Știri.md.
Cu toate acestea, unul dintre preoții prezenți la protest a declarat că aceștia nu sunt împotriva vaccinării, ci doar susțin ca acest proces să aibă loc la alegerea fiecărui cetățean.
Din imagini se poate vedea că la protest s-au adunat mai mulți oameni și nu toți poartă măști de protecție.