Creștinii ortodocși marchează Sâmbăta lui Lazăr și se pregătesc pentru Florii
Creștinii ortodocși celebrează astăzi Sâmbăta lui Lazăr, una dintre cele mai importante zile din perioada premergătoare Paștelui. Sărbătoarea, cunoscută în tradiția populară și drept Sâmbăta Albă, deschide drumul către Duminica Floriilor și, ulterior, către Săptămâna Patimilor.
Foto: realitatea.mdDin punct de vedere religios, această zi amintește de una dintre cele mai impresionante minuni săvârșite de Iisus Hristos – învierea lui Lazăr din Betania, mort de patru zile. Potrivit Evangheliilor, prin chemarea „Lazăre, ieși afară!”, Mântuitorul a demonstrat puterea divină asupra morții, oferind credincioșilor speranța învierii, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
În biserici, sărbătoarea este marcată prin slujbe speciale, iar preoții poartă veșminte albe, simbol al luminii și al purității. Totodată, Sâmbăta lui Lazăr pregătește simbolic intrarea triumfală a lui Hristos în Ierusalim, celebrată mâine, de Florii. În această zi, credincioșii aduc la biserică flori și ramuri de salcie pentru a fi sfințite, acestea fiind păstrate apoi la icoane pe tot parcursul anului.
Din punct de vedere al tradițiilor, ziua aduce și o ușoară dezlegare în Postul Mare, fiind permis consumul de icre. În gospodării se păstrează obiceiul preparării plăcintelor, considerate simbol al belșugului și al energiei necesare pentru ultima săptămână de post.
În același timp, în tradiția populară există și o serie de restricții: se spune că nu este bine să se coasă sau să se spele în această zi, iar accentul este pus pe liniște, iertare și gânduri bune. Sâmbăta lui Lazăr rămâne astfel un moment de trecere – de la perioada de post și pocăință la sărbătorile care vestesc Învierea Domnului, fiind o zi încărcată de semnificații spirituale pentru credincioși.