Creştinii ortodocşi îl pomenesc pe Sfântul Gheorghe: Legenda
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care este considerat ocrotitorul soldaţilor, agricultorilor, dar şi al păstorilor.

În multe localităţi se sărbătoreşte hramul.
Potrivit legendei, Sfântul Gheorghe s-a născut într-o familie creştină. S-a înrolat în armata romană şi s-a evidenţiat prin fapte de vitejie, dar şi prin săvârşirea mai multor minuni.
Tradiția spune că, în dimineaţa zile de 6 mai, la uşile caselor şi grajdurilor se pun ramuri verzi, considerându-se că astfel, oamenii şi animalele, vor fi protejaţi de forţele rele, scrie Timpul.
De asemenea, de Sfântul Gheorghe, au loc o serie de obiceiuri ce marchează începutul anului pastoral. Este vorba despre alegerea ciobanilor, a locului unde se va face stâna, pregătirea oilor pentru primul muls, prepararea primului caş, etc.
Conform legendelor, dacă în dimineaţa acestei zile va fi rouă sau ceaţă densă, anul va fi bogat. Un semn bun este şi ploaia, care prevestește un an roditor și bogat din punct de vedere al agriculturii.
Datele în Republica Moldova arată că 43 de mii de bărbaţi poartă numele Gheorghe şi peste 400 de femei se numesc Gheorghina.