main logo
5060

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Sfinții 40 de Mucenici

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia. Este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox.

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Sfinții 40 de MuceniciImagine simbol

În această zi sunt sărbătoriți cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, numiţi în tradiţia populară Mucenicii sau Măcinicii, transmite Știri.md.

Cine au fost cei 40 de Sfinți

Сei 40 de Sfinți Mucenici au fost soldaţi creştini şi au trăit pe timpurile împăratului Licinius. Ei au fost uciși la marginea orașului Sevastia din provincia Armenia Inferior (actualul oraș Sivas din Turcia) din ordinul împăratului, care, după anul 316, i-a persecutat pe creștinii din regiunile orientale ale imperiului.

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se suprapune cu începerea Anului Agricol Tradițional şi astfel s-a format o sărbătoare tradițională românească: Mucenicii sau Măcinicii.

Tradiții și superstiții

În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți „mucenici” sau „sfințișori”.

Uneori, mai ales săracilor, pe lângă colăcei, li se dădea de pomană și băutură. Alteori, oamenii ieșeau în vii și livezi pentru a bea 40 de pahare cu vin. Câte puțin din fiecare păhărel era vărsat la rădăcina viilor și pomilor spre a rodi. Cei care nu puteau bea atâta trebuiau măcar să guste de 40 de ori dintr-un păhărel. Se credea că, făcând astfel, se adăuga tot atâta sânge peste an, în acest mod fiind ajutați și Mucenicii să prindă curaj și să spargă gheața iernii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării