main logo
728

Creştinii ortodocşi de stil vechi o cinstesc pe Sfânta Maria Mică

Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Naşterea Maicii Domnului, numită în popor şi Sfânta Maria Mică. În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă.

Creştinii ortodocşi de stil vechi o cinstesc pe Sfânta Maria Mică

Părinţii Maicii Domnului au fost Drepţii Ioachim şi Ana. Tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preotească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă- împărătească şi preoţească, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au fost ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Cei doi au hotărât să se retragă pentru post şi rugăciune. Îngerul Gavriil s-a arătat fiecăruia, spunându-le că rugăciunea a fost ascultată și Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa.  

Potrivit tradiţiei, de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. După această zi, începe semănatul culturilor de toamnă.

De Naşterea Maicii Domnului nu se aprinde focul, deoarece, conform credinţei populare, aceasta ar putea duce la boli.  

Tot astăzi, în mai multe localităţi din Moldova, printre care Stăuceni din municipiul Chişinău, Căinarii-Vechi din raionul Soroca și Grinăuţi din raionul Râşcani, se sărbătoreşte hramul.  

În Moldova, peste 125.000 de femei au numele Maria şi aproape 7.500 de bărbaţi poartă numele Marin.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării