main logo
588

COVID-19 în Moldova: În rândul copiilor se atestă o creștere a numărului de cazuri

Ministerul Sănătății informează că în săptămâna a 11-a (14-20 martie 2022) au fost înregistrate 2.411 cazuri noi de COVID-19, dintre care 1.162 în regiunea transnistreană, ceea ce înseamnă o scădere cu peste 4% comparativ cu a 10-a săptămână.

Numărul copiilor din Moldova infectați cu COVID-19, în creștereFoto: msmps.gov.md

Potrivit datelor oferite de minister, s-a redus numărul femeilor însărcinate care s-au infectat cu COVID-19, fiind înregistrate șapte cazuri, dar se atestă o creștere a numărului de cazuri de infectare în rândul copiilor, de la 496 în săptămâna a 10-a, la 569 în săptămâna a 11-a, transmite Știri.md.

În perioada 24 februarie - 20 martie curent, au fost raportate 288 de cazuri de COVID-19 în rândul refugiaților.

În regiunea transnistreană rămâne valabil Codul Portocaliu cu o incidență de la 244 de cazuri la 100 de mii populație, în șase teritorii este Cod Galben, iar în alte 31 - Cod Verde.

A scăzut numărul deceselor provocate de COVID-19, în total fiind raportate 39 de decese cu peste 31% mai puțin comparativ cu a 10-a săptămână.

Ministerul Sănătății menționează că secții cu paturi pentru pacienții cu COVID-19 rămân desfășurate în 21 de instituții medico-sanitare publice. 

Totodată, fondul de paturi destinat pacienților cu COVID-19 a scăzut cu circa 17% comparativ cu a 10-a săptămână. 

Media zilnică a pacienților spitalizați, în perioada 14-20 martie curent, a constituit 440 de persoane, cu circa 14% mai puține față de a 10-a săptămână.

Procesul de vaccinare împotriva COVID–19

În perioada 14-20 martie au fost vaccinate 12.590 de persoane, mai puține cu peste 20% față de a 10-a săptămână, Totodată, 280.827 de oameni au mers la centrele de vaccinare pentru administrarea dozei booster.

Astfel, acoperirea națională cu o doză, în populația generală, constituie peste 31%, iar cu schemă completă – peste 30%.

De la începutul pandemiei, Republica Moldova a recepționat 2.923.860 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional.

Abonează-te gratuit la Știri.md și pe Telegram pentru a nu pierde cele mai importante noutăți: https://t.me/stirimd.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării