main logo
1756

Costiuc: Oamenii pleacă în Europa din insecuritate

Soarta oamenilor din Republica Moldova nu interesează pe nimeni de la guvernare. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Politic Democrația Acasă, Vasile Costiuc. Potrivit acestuia, oamenii pleacă din țară din cauza insecurității, și nu din alt motiv.

Costiuc: Oamenii pleacă în Europa din insecuritate

„În statele civilizate, când se întâmplă o situație excepțională, cu bătăi, cu victime, intervine ministrul, prim-ministrul, ca să transmită un semnal de siguranță societății. Asta înseamnă contract social. Statul trebuie să intervină și să fie judecătorul nostru. Unde este statul în situația noastră? Trebuie să punem mâna pe armă și să ne facem dreptate?”, a spus Vasile Costiuc în cadrul unei emisiuni TV, transmite Știri.md.

Acesta a numit guvernarea PAS „impotentă” și a spus că autoritățile nu fac nimic. 

„Spuneți-ne că nu faceți nimic și eu voi face un apel către oameni, să ne organizăm drujine pentru a ne păzi bătrânii, copiii. Ce ne mai rămâne să facem, dacă nu avem stat, constituție, Minister de Interne”, spune Costiuc.

Președintele Partidului Politic Democrația Acasă a subliniat că soarta oamenilor din Moldova nu interesează pe nimeni și anume din acest motiv mulți cetățeni aleg să plece din țară.

„De asta oamenii au fugit în Europa. Din insecuritate. Nu din motiv că nu au bani. Asta trebuie să înțeleagă guvernarea”, a spus pe final Vasile Costiuc.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării