Corupție în domeniul construcțiilor: CNA a reținut cinci persoane în nordul țării
Cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore într-un dosar ce vizează fapte de trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă. Printre acestea se numără doi administratori ai unor companii din construcții, doi directori adjuncți ai unor instituții de învățământ profesional din Bălți și un diriginte de șantier din cadrul Spitalului Raional Sângerei.
Foto: CNAOfițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii Procuraturii municipiului Bălți, anunță reținerea a cinci persoane în cadrul mai multor cauze penale pornite pe fapte de trafic de influență, corupere pasivă și corupere activă, transmite Știri.md.
Potrivit CNA, printre persoanele reținute se află doi fondatori și administratori ai unor agenți economici care activează în domeniul construcțiilor, doi directori adjuncți ai unor instituții de învățământ profesional din municipiul Bălți și un responsabil tehnic, diriginte de șantier, din cadrul IMSP Spitalul Raional Sângerei. Acesta este vizat în calitate de persoană autorizată de stat să exercite atribuții de interes public în domeniul construcțiilor.
Conform materialelor acumulate în dosar, unul dintre administratori, acționând în interes infracțional, ar fi oferit și transmis bani în sume cuprinse între 8.000 și 35.000 de lei unor persoane publice. Scopul ar fi fost ca acestea să nu verifice în mod corespunzător volumul și calitatea lucrărilor executate în cadrul unor contracte de achiziții publice derulate cu instituții de stat, inclusiv instituții de învățământ și medicale. În acest mod, susțin anchetatorii, ar fi fost facilitată recepționarea unor lucrări executate cu abateri.
Totodată, un alt administrator este bănuit că, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, ar fi pretins și primit bani de la o persoană. Potrivit anchetei, acesta ar fi promis că va determina factori de decizie să întreprindă acțiuni contrare obligațiilor de serviciu și să nu creeze impedimente la recepția unei construcții.
La 14 aprilie 2026, ofițerii CNA și procurorii Procuraturii municipiului Bălți au efectuat 15 percheziții în cadrul cauzelor penale vizate. În urma acțiunilor de urmărire penală, cele cinci persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.
![]()
![]()
![]()