main logo
1071

Corupția în spitale: Am dat mită doar ca să fiu lăsată în pace

Mai multe mame care se plâng atât de diagnoze false de pneumonii, cât şi de atitudinea medicilor din unele spitale din R. Moldova, au protestat luni, 13 august, în faţa Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS).

Corupția în spitale: Am dat mită doar ca să fiu lăsată în pace

Mamele au cerut să fie oprită administrarea abuzivă a antibioticelor şi şi-au exprimat dezacordul în legătură cu rezultatele anchetei iniţiate de MSMPS privind diagnosticarea greşită cu pneumonie şi administrarea abuzivă a antibioticelor, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Protestul a avut loc în contextul în care, la început de iulie, medicul pediatru Mihai Stratulat critica dur sistemul de sănătate din R. Moldova şi acuza câteva instituţii medicale din Chişinău că ar pune diagnoze greşite copiilor şi i-ar spitaliza doar pentru ca instituţiile să obţină mai mulţi bani de la stat.

„Nu cred că micuţii trebuie să sufere în aşa hal”

Veronica Codrean este una dintre mămicile venite la protestul din faţa Ministerului. 

Ea spune că, din proprie experienţă, ştie ce înseamnă un diagnostic greşit.

Femeia susţine că a venit să protesteze pentru că nu le poate ierta medicilor cum s-au comportat atunci. „O ţineam în braţe, ei îi puneau injecţii, iar noi plângeam împreună. 

Pentru mine a fost o traumă puternică. Eu nu cred că cei mici trebuie să sufere în aşa hal. 

Noi ne-am internat vineri, iar ei abia luni au luat analize şi au spus că nu are pneumonie. 

Păi, atunci de ce au început tratamentul cu antibiotic de vineri seara? M-au speriat foarte tare, mi-au spus că nu sunt o mamă responsabilă”, îşi aminteşte Veronica, care acum o ţine în braţe pe Emilia, de 2 ani şi 8 luni, perfect sănătoasă.

„Fără analize, fără nimic, am fost diagnosticaţi cu pneumonie bilaterală”

Diana Sopivnic este o altă mămică venită să protesteze. Ea afirmă că a trecut prin două situaţii de diagnosticare incorectă.

Ea adaugă că, atunci când a auzit că vrea să refuze spitalizarea, unul dintre medici i-a replicat că dacă moare copilul, va ajunge la închisoarea de la Rusca. 

„În final, am semnat că nu vrem spitalizarea, am mers dimineaţa şi am făcut o radiografie în altă parte, am făcut investigaţii, analize de sânge şi s-a adeverit că copilul avea o traheită şi o tuse obstructivă care puteau să se amelioreze cu nişte inhalaţii simple”, conchide tânăra.

„Am ajuns în momentul în care a trebuit să dau mită, ca să fiu lăsată în pace”

Şi Alicia Valcov se plânge de atitudinea medicilor din spitalul în care a fost internată cu primul său copil. 

„Eu, ca mamă, am fost hărţuită şi s-a strigat zilnic la mine, până am ajuns în momentul în care a trebuit să dau mită, ca să fiu lăsată în pace.

 Îmi asum cele spuse, ăsta este adevărul. 

Am ieşit din spital şi mie nu mi s-a dat istoria copilului. De asemenea, nu mi s-a comunicat ce tratament i se administra, doar mi s-a spus că e în stare gravă şi că, de fapt, asta este, sigur, vina mamei, ca întotdeauna”, povesteşte Alicia. 

Ea afirmă că mamele au parte de un tratament urât din partea medicilor şi că, probabil, medicii nu şi-ar permite această atitudine faţă de tătici. 

Totodată, îşi aminteşte cum a fost externată cu copilul şi i s-a spus doar că are pneumonie, când era o bronşită.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării