point Logo
main logo
main logo
4213

Copil agresat și murdărit cu propriile fecale la grădiniță: Două angajate, condamnate

Două angajate ale unei grădinițe din Republica Moldova au fost condamnate pentru tratament inuman și degradant aplicat unui copil, în urma unui caz produs în vara anului 2017. Sentința a fost pronunțată pe 3 aprilie de Judecătoria Căușeni.

Copil agresat și murdărit cu propriile fecale la grădiniță: Două angajate, condamnateImagine simbol

Potrivit instanței, femeile și-au încălcat obligațiile de serviciu și i-au provocat minorului suferințe fizice și psihice. Conform probelor administrate, copilul ar fi fost agresat fizic și umilit în public, după ce ar fi făcut pe el în curtea grădiniței. Una dintre angajate l-ar fi dus în sala de grupă, unde, în timp ce încerca să-l curețe, l-ar fi lovit și i-ar fi murdărit fața cu propriile fecale, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.

Expertizele medico-legale au confirmat existența unor leziuni, însă acestea au fost calificate drept neînsemnate.

Minorul a fost audiat în condiții speciale și a declarat că nu mai dorește să meargă la grădiniță, deoarece angajatele s-ar purta urât cu el și l-ar bate.

Deși inculpatele nu și-au recunoscut vina, instanța a stabilit că probele demonstrează „în afara oricărui dubiu rezonabil” comiterea infracțiunii. Faptele au fost încadrate juridic drept tratament inuman și degradant aplicat unui minor de către persoane care exercită atribuții publice.

Instanța a dispus condamnarea fiecărei inculpate la câte patru ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de doi ani. Totodată, acestea au fost private de dreptul de a activa în sistemul educațional pentru o perioadă de cinci ani.

De asemenea, cele două femei vor trebui să achite în solidar familiei copilului suma de 50.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei pentru cheltuieli de judecată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.

newsmaker.md
Publicitatea ta poate fi aici