point Logo
main logo
main logo
5723

Copiii continuă să viziteze Hotelul Național, la doar o zi după moartea unei fete

Deși moartea tragică a unei fetițe de 13 ani, în incinta fostului Hotel Național din Chișinău, a șocat opinia publică, adolescenții continuă să frecventeze clădirea părăsită. Imagini surprinse de NewsMaker arată cum, la scurt timp după întâmplare, câțiva tineri, stau la balconul imobilului.

Copiii continuă să viziteze Hotelul Național, la doar o zi după moartea unei feteImagine simbol

Potrivit martorului, adolescenții desenau graffiti pe zidurile clădirii, când la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție, care ar fi încercat să îi identifice. Nu este clar, deocamdată, dacă tinerii au fost reținuți sau sancționați, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.

NewsMaker a solicitat Inspectoratului Național de Securitate Publică o reacție privind măsurile luate pentru a împiedica accesul persoanelor în clădire, însă, la momentul publicării materialului, răspunsul nu a fost primit.

Incidentul s-a produs chiar a doua zi, după ce autoritățile au confirmat decesul minorei. Potrivit Poliției Chișinău, fetița a fost dată dispărută de mama sa pe 6 noiembrie, în jurul orei 20:20, după ce nu s-a întors de la liceu. Aproximativ 40 de minute mai târziu, copila a fost găsită inconștientă în clădirea fostului hotel, iar medicii au constatat decesul.

Citește și: Tragedia din Hotelul Național. Pompier: O generație puternică a crescut una pierdută

 

newsmaker.md
Publicitatea ta poate fi aici