afisha Logo
main logo
main logo
1863

Copii născuți acasă și în ambulanță săptămâna trecută: Starea micuților

Nu au rezistat până la spital. Trei femei din R. Moldova au născut în condiții de prespital.

Copii născuți acasă și în ambulanță săptămâna trecută: Starea micuțilorFoto: FashionMoms

Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazurile au avut loc în perioada 6-12 iulie, transmite Știri.md.

Contactată de Știri.md, purtătorul de cuvânt al CNAMUP, Vladislava Ceban, ne-a spus că primul caz a avut loc la data de 6 iulie în raionul Nisporeni.

Mămica a fost la nașterea a 5-a și a născut acasă o fetiță de 2,400 kg, asistată de medici.

Cel de al doilea caz a avut loc pe 8 iulie, în raionul Ungheni.

Mămica a născut cel de-al 6-lea copil – o fetiță de 2,800 kg.

Cel de-al treilea bebeluș s-a născut în ambulanță, la data de 10 iulie, în raionul Hâncești.

Potrivit sursei citate, nașterile au decurs fără complicații, iar copiii sunt sănătoși.

Ulterior, mamele și nou-născuții au fost transportați la maternitate pentru îngrijiri medicale.

Menționăm că, săptămâna trecută, circa 13.000 de cetățeni au solicitat ambulanța.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici