main logo
551

Copii de la centrul de plasament din Hâncești, botezați de sute de nași

Sărbătoarea mare pentru șapte copii de la centrul de plasament din Hâncești. Micuții au fost botezați și au avut parte de peste trei sute de naşi.

Copii de la centrul de plasament din Hâncești, botezați de sute de nașiFoto: captură video

Evenimentul a avut loc în satul Buţeni, la inițiativa preotului din localitate, care i-a îndemnat pe toți oamenii cu suflet mare să devină părinți spirituali ai acestor copilași, transmite Știri.md cu referire la publika.md

Nașii au adus cu ei diverse daruri și au promis să aibă grijă ca finilor de botez să nu le lipsească nimic.

"Este o iniţiativă foarte binevenită. Ne bucurăm foarte mult că toată lumea a fost receptivă şi să ne ajute Domnul. Copiii noştri sunt mari şi am hotărât să botezăm micuţi care se nasc".

"Dăm un mic ajutor la acei care nu au posibilitatea de a fi şi ei în rând cu noi. Avem şi noi copii şi îi mulţumim lui Dumnezeu că sunt sănătoşi şi au mamă şi au tată, dar cei care nu au mamă şi nu au tată le trebuie şi lor un mic ajutor, măcar cu ce putem".

"Îmi sunt dragi copilaşii, vrem să facem un bine. O să îi vizităm la sărători, la Anul Nou , la ziua copiilor, îi vom ajuta cu ce o să putem".

De trei săptămâni, Valentina Marian și fiica ei de 9 ani locuiesc la centrul de plasament din Hânceşti. Au ajuns acolo din cauza sărăciei și condiţiilor proaste de trai. Acum, femeia s-a ales cu mulți cumătri şi speră că viaţa va fi mai blândă cu ea.

"Sunt foarte mulţumită şi bucuroasă, nici nu m-am aşteptat la aşa ceva. Le mulţumesc din toată inima. - Ce v-au spus cumătrii? - Au cerut numărul de telefon, au spus că o să ne ajute"

" - Noi nu ne-am aşteptat la atâtea daruri, călduros ne-au primit.

- Ce sentimente aveţi?

- De dragoste, de bucurie, emoţii mari", a spus Natalia Răducanu, reprezentanta centrului de plasament din Hînceşti.

Părintele Vasile spune că nu s-a aşteptat ca la apelul său să răspundă atâta lume.

"Ne-am gândit ca să îi botezăm din perspectiva că nu are cine altcineva, sunt orfani, nu pot să îşi permită elementarul, stau la centru, sunt în situaţii de risc. Nu ne-am gândit că va fi rezonanța atât de mare, ne-am gândit la esenţă, ca să facem milostenie. Au participat 350 de cumătri, acesta este recordul Republicii Moldova", a spus Vasile Prepeliță, părintele bisericii din satul Buţeni.

Şi cum e obişnuit la moldoveni, după botez s-a făcut şi cumătria, iar la masa de sărbătoare au încăput toţi naşii de botez.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării