sporter Logo
main logo
main logo
1055

Contract verbal sau notarial? Ce prevede legea și ce recomandă un avocat

Legislația Republicii Moldova recunoaște trei forme de contracte: autentificate notarial, în formă scrisă și verbale. În principiu, toate au aceeași forță juridică, însă diferă condițiile de formă și modalitatea de probare, atenționează specialiștii în drept.

Contract verbal sau notarial? Ce prevede legea și ce recomandă un avocatImagine simbol

Potrivit avocatului Marin Jalbă, doar anumite contracte, în special cele ce vizează bunuri imobile, trebuie în mod obligatoriu autentificate notarial pentru a fi valabile, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

„Avem tipurile de contract autentificate notarial. Aceste contracte necesită anumite exigențe și anumite condiții. Avem contractele scrise, toate contractele tipice scrise. Și contracte verbale care, de asemenea, au aceeași forță juridică, doar sunt anumite aspecte care trebuie respectate. Legislația Republicii Moldova nu impune semnarea unui contract în fața unui jurist. Contractele autentificate notarial sunt unicele care urmează a fi semnate în fața unui notar. Restul contractelor, dacă au forma scrisă, pot fi semnate oriunde. Principalul este să fie semnate de către participanții la contract, de către părți”, a explicat avocatul.

Conform prevederilor legale, tranzacțiile care depășesc suma de 1.000 de lei trebuie consemnate în formă scrisă. Totodată, emiterea, semnarea și achitarea unei facturi fiscale poate constitui dovada existenței unui contract.

„Avem multe contracte încheiate verbal, care se materializează prin emiterea unor facturi fiscale, semnarea și achitarea acestora. Ele reprezintă o dovadă clară că între părți a fost încheiat un contract. Este foarte important măcar acest fapt să fie făcut sau să existe un act de predare-primire. În ultima perioadă, avem multe contracte încheiate verbal, care sunt greu de probat”, a punctat Marin Jalbă.

Din punct de vedere juridic, un contract reprezintă un act rezultat din voința a două sau mai multe părți, care urmăresc producerea unor efecte juridice. Acesta poate viza prestarea de servicii, vânzarea și cumpărarea de bunuri sau orice altă obligație care naște drepturi și responsabilități reciproce.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici