Contrabandă cu țigări în trenul Chișinău–București, depistată de vameși
O tentativă de contrabandă cu produse din tutun a fost dejucată de funcționarii postului vamal Ungheni (PVFI feroviar), în colaborare cu echipele canine ale Serviciului Vamal, în cadrul controlului trenului internațional Chișinău–București.

Potrivit Serviciului Vamal, câinii special antrenați au semnalat prezența țigaretelor în zone ascunse ale garniturii, ceea ce a dus la efectuarea unui control amănunțit. În urma deschiderii unor plăci metalice din podul intertavan și a unui spațiu din cazangeria vagonului, au fost descoperite 1.680 de pachete de țigarete, camuflate în locuri special amenajate pentru a fi transportate ilegal, transmite Știri.md.
Inițial, atât șeful trenului, cât și însoțitorul de vagon au spus că nu transportă bunuri ce necesită declarare la vamă.
Produsele au fost ridicate în vederea confiscării, iar Serviciul Vamal a anunțat că investigațiile sunt în desfășurare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Autoritățile reamintesc că astfel de tentative sunt pedepsite conform legii și îndeamnă la respectarea normelor privind transportul internațional de mărfuri.