Contrabandă cu milioane de pachete cu țigări: Compania, în judecată
PCCOCS anunță că a trimis în judecată compania care a introdus ilegal în țară, din Emiratele Arabe Unite, peste două milioane de pachete cu țigări. Valoarea lor se ridică la 7,7 milioane de lei.
Foto: procuratura.mdPotrivit Procuraturii, ofițerii Serviciului Vamal au stabilit că, la importarea țigărilor, compania folosea o licență care permitea introducerea în țară doar a produselor din tutun ce aveau aplicate pe pachet timbre de acciză, transmite Știri.md.
În cazul lotului capturat, pachetele nu erau timbrate.
Astfel, procurorii au trimis în judecată compania pentru infracțiunea de contrabandă, care potrivit legii se pedepsește cu amendă de până la 550.000 de lei, cu privarea dreptului de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea acesteia.
De asemenea, în urma perchezițiilor din 9 februarie, la Căușeni, pe lotul de țigări și pe patru mijloace de transport folosite la transportarea tutunului a fost aplicat sechestru. Potrivit estimărilor, cap tractoarele cu remorci valorează peste 1,8 milioane de lei.
În privința brokerului vamal implicat, investigațiile penale continuă, menționează Procuratura Generală.