main logo
974

Contrabandă cu mărfuri stomatologice prin Aeroport și vama Leușeni

Trei moldoveni și un cetățean al Turciei riscă ani grei de pușcărie pentru contrabandă cu implanturi dentari și articole pentru proteze dentare (inclusiv aparataj și tehnică pentru cabinetele stomatologice).

Contrabandă cu mărfuri stomatologice prin Aeroport și vama Leușeni

În perioada anului 2017 – prezent,  membrii grupului  au organizat o rețea infracțională, activitatea căreia reprezintă contrabanda cu implanturi dentare și articole pentru proteze dentare, (inclusiv aparataj și tehnică pentru cabinetele stomatologice), transmite Știri.md.

Organizatorul și beneficiarul nemijlocit a acestei activități este un cetățean al Turciei, care, prin complicitate cu cetățeni din Republica Moldova, cărora le revenea rolul de asigurare a traversării punctelor vamale a mărfurilor nominalizate, le introducea ilegal pe teritoriul RM fără a fi supuse controlului vamal. 

Obiectele importate din Turcia, erau introduse fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova, atât print punctul vamal Leușeni cât și prin Aeroportul Internațional Chișinău.

Mărfurile aduse prin contrabandă din Turcia, ulterior erau comercializate pe teritoriul R. Moldova de către membrii grupului infracțional, așa numiții curieri, clinicilor stomatologice private, cu un preț mai redus față de prețurile oficiale stabilite.

Astfel, în rezultatul a 12 percheziții au fost depistate și ridicate obiectele introduse prin contrabandă, iar în privința a patru persoane au fost acumulate probe suficiente și concludente.

Până în acest moment, valoarea mărfurilor depistate în cadrul perchezițiilor depășește suma de 3.000.000 de lei.

Ca rezultat al acțiunilor efectuate și probelor acumulate,  au fost reținute patru persoane pentru 72 de ore, trei moldoveni și un cetățean a Turciei, cu vârsta cuprinsă între 28 și 61 de ani. 

În caz de condamnare, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani. 

Este de menționat faptul că pe întreg parcursul procesului penal, bănuiții, învinuiții, beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Cauza penală se află în gestiunea ofițerilor Direcției Nord a Inspectoratului Național de Investigație și a procurorilor PCCOCS oficiul Nord.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării