main logo
1064

Contrabandă cu freon: Șapte percheziții și două persoane arestate

Oamenii legii au desfășurat șapte percheziții în municipiul Chișinău și în afara acestuia, în cadrul unei anchete penale ce vizează comiterea infracțiunii de contrabandă cu freon.

Contrabandă cu freon: Șapte percheziții și două persoane arestateFoto: customs.gov.md

Potrivit Serviciului Vamal, investigațiile vizează activitatea infracțională a unui grup de persoane suspectate că au acționat în complicitate pentru a introduce prin contrabandă „tetrafluorentan” (freon), plasat spre păstrare în regim de antrepozit vamal, transmite Știri.md.

„Acțiunile de urmărire penală au fost demarate după ce ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au identificat, în urma controlului efectuat asupra unor mărfuri aflate în regim de antrepozit vamal, neconcordanțe majore între mărfurile declarate și cele constatate fizic. Astfel, s-a depistat că mărfurile au fost substituite în scopul simulării greutății indicate în documentele de însoțire, iar o parte din acestea lipseau în totalitate”, comunică sursa citată.

De menționat că valoarea preliminară a mărfurilor depășește 600.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace de stocare electronice, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.

Pe caz sunt cercetate două persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, cu vârstele de 46 și 62 de ani, care se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării