main logo
2333

Contrabandă cu 85.600 de țigări la PTF Cahul: Doi moldoveni, reținuți

Doi moldoveni au fost reținuți pentru 72 de ore după ce ar fi încercat să treacă frontiera cu un microbuz burdușit cu 85.600 de țigări de contrabandă.

Contrabandă cu 85.600 de țigări la PTF Cahul: Doi moldoveni, reținuțiFoto: serviciul vamal/ Telegram

Potrivit Serviciului Vamal, cazul a fost înregistrat pe data de 24 iulie, la punctul de trecere a frontierei Cahul. Mai exact, pe direcția de ieșire din R. Moldova s-a apropiat un microbuz de model Mercedes Sprinter, la volanul căruia a fost identificat un moldovean de 37 de ani, dar și un pasager în vârstă de 27 de ani, transmite Știri.md.

Astfel, acționând în baza informațiilor operative, vehiculul a fost direcționat pentru un control suplimentar efectuat de funcționarii vamali și polițiștii de frontieră.

În urma controlului, oamenii legii au descoperit 4.280 de pachete de țigări de diferite mărci comerciale, ascunse în spații special amenajate în tavanul microbuzului. Valoarea lotului de țigări pe piață este estimată la aproximativ 250.000 de lei. Astfel, țigările au fost ridicate, iar microbuzul a fost indisponibilizat.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar cei doi moldoveni au fost plasați în arest pentru 72 de ore.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării