Condiții mai bune la școală pentru copiii cu cerințe speciale
Peste 400 de elevi cu cerințe educaționale speciale, din 18 școli din Republica Moldova, au acum condiții mai bune de integrare în sistemul educațional. Instituțiile au fost dotate cu echipament și tehnologii asistive în cadrul proiectului „Participăm acum!”, implementat de Organizația Copil, Comunitate, Familie (CCF).

Proiectul este de tip pilot și a vizat școli din municipiul Bălți și raioanele Leova, Ungheni, Hâncești, Drochia și Strășeni, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.
Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Strășeni este prima instituție în care a fost amenajată o sală sensorială.„Sala oferă un mediu bogat de stimuli vizuali, auditivi, tactili și ajută elevii să exploreze și să proceseze informații, îmbunătățind procesul de învățare”, a precizat pentru IPN directoarea liceului, Ala Jereghi.
De acest spațiu beneficiază 29 de elevi cu cerințe educaționale speciale, printre care opt copii din spectrul autism și un copil cu deficiențe de auz.
Proiectul, cu un buget de aproape 800.000 de euro, este implementat în parteneriat cu ChildFund Germania, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), susținut financiar de Ministerul Economiei și Dezvoltării din Germania.