main logo
2356

Concursul Bereta de Onoare a IGPF: Când va avea loc etapa finală

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) anunță că joi, 15 mai, va avea loc etapa finală a concursului aplicativ-tactic pentru acordarea distincției „Bereta de Onoare” a Poliției de Frontieră.

Concursul Bereta de Onoare a IGPF: Când va avea loc etapa finalăFoto: Poliția de Frontieră

Finala va reuni în jur de 30 de participanți care au parcurs cu succes etapele preliminare ale concursului și se va desfășura pe poligonul Zagarancea, în raionul Ungheni, începând cu ora 9:00, transmite Știri.md.

Finaliștii vor parcurge un traseu aplicativ-tactic de peste 6,5 km, urmând ca la final să le fie acordată una dintre cele mai prestigioase distincții ale instituției „Bereta de Onoare”.

„Această competiție reflectă valorile fundamentale ale Poliției de Frontieră – disciplină, curaj, loialitate și profesionalism – și contribuie la consolidarea spiritului de echipă și a capacității operative în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu la asigurarea securității frontierei de stat”, au anunțat reprezentanții IGPF.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării