main logo
2835

Concert folcloric de excepție în PMAN de Ziua Independenței

Pe lângă activitățile artistice anunțate anterior de autorități, de Ziua Independenței, în Piața Marii Adunări Naționale va fi organizat și un concert folcloric de excepție.

Concert folcloric de excepție în PMAN de Ziua Independenței

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, începând cu ora 16:00, timp de două ore, în PMAN vor evolua orchestre de fanfară din diferite regiuni ale țării, colective folclorice și ansambluri de dansuri populare, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Începând cu ora 18:00 va avea loc un spectacol coregrafic deosebit, prezentat de Baletul Național „Joc”. 

Știri.md amintește că la data de 27 august se vor împlini 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. În Capitală vor avea loc mai multe evenimente culturale organizate de Guvern.

Programul festivităților va începe la ora 08:30 cu depuneri de flori la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la monumentul „Maica Îndurerată".

Ulterior, conducerea țării va participa la ceremonia oficială de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova”, care va începe la ora 10:00.

Pe parcursul zilei, în Piața Marii Adunări Naționale vor avea loc concerte de fanfară în interpretarea Orchestrei Prezidențiale a R. Moldova, a Orchestrei-model a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI și a Fanfarei Poliției de Frontieră.

În intervalul orelor 12:00-16:00, în spațiul verde din spatele Casei Guvernului va fi organizat evenimentul „De vorbă cu cetățenii”, în cadrul căruia prim-ministrul Dorin Recean, membrii Cabinetului de miniștri și șefii agențiilor de stat vor discuta cu oamenii despre programele guvernamentale și importanța implicării fiecăruia din noi în dezvoltarea unui stat prosper. 

Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale vor evolua: Baletul Național „JOC”, Ansamblul folcloric „Romanița”, colective folclorice din țară, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”, Orchestra Națională de muzică populară „Lăutarii”, artiști cu nume de rezonanță în lumea întreagă, precum Alexandra Conunova (Elveția), Martina Meola (Italia), Pavel Efremov, (Germania), Lilia Istrati (România), Andrei Jilihovschi (Franța), Cezar Moldovanu (Moldova), pianiștii Stanislav Jar & Laura Balicov (Olanda), țambaliștii Ion Curteanu (Ungaria) și Alexandru Olaru (Moldova).

Festivitatea va culmina cu marele joc „Moldovenii când se strâng”.

De asemenea, pe 27 august, în toate localitățile țării vor fi organizate manifestări dedicate Zilei Independenței.

Totodată, Știri.md amintește că, în perioada 25 august, ora 20:00 - 27 august, ora 24:00, circulația transportului public pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale, va fi sistată în legătură cu desfăşurarea manifestărilor cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării