main logo
675

Concepția de amplasare a platformelor pentru colectarea deșeurilor, revizuită

La nivel municipal a fost constituită o comisie care se va ocupa de elaborarea unei noi concepții de amplasare a platformelor pentru colectarea deșeurilor menajere din capitală.

Amplasarea platformelor pentru colectarea deșeurilor, revizuită

O dispoziție în acest sens a fost semnată de către primarul interimar, Silvia Radu, transmite IPN.

Preşedintele comisiei a fost desemnat viceprimarul Nistor Grozavu, iar în calitate de secretar – șeful Secției amenajare şi salubrizare din cadrul Direcției generale locativ-comunală şi amenajare, Vasile Efros. Din comisie mai fac parte şi șefii de la Regia Autosalubritate, Direcția generală arhitectură, urbanism şi relații funciare, Centrul de Sănătate Publică Chişinău, dar şi pretorii de sector.

Potrivit dispoziției, preturile de sector trebuie să creeze prin dispoziții proprii comisii de inspectare a platformelor pentru colectarea deșeurilor menajere din raza sectoarelor din administrare. Acestea urmează să întocmească pașapoarte pentru fiecare platformă în termen de 30 de zile de la inspectare.

În baza informațiilor prezentate de către comisiile de inspectare din sectoare, comisia municipală va întocmi un raport final privind situaţia existentă a platformelor şi a camerelor pentru colectarea deșeurilor menajere. Totodată, în termen de 40 de zile, Comisia urmează să prezinte noua concepție de amplasare sau reamplasare a platformelor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării