point Logo
main logo
main logo
354

Companiile de stat din R. Moldova. Eficiență sau pierderi? Concluziile unui raport

Statul deține peste 200 de companii în Republica Moldova, însă doar o parte redusă dintre acestea generează profituri reale, iar o bună parte a sectorului rămâne ineficientă.

Companiile de stat din R. Moldova. Eficiență sau pierderi? Concluziile unui raportImagine simbol

Potrivit unui raport al Expert-Grup, statul are participații în 225 de companii, dintre care 161 sunt întreprinderi de stat în forma clasică. Dintre acestea, 43 se află în procedură de insolvabilitate sau lichidare, iar alte 26 nu desfășoară activități efective, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

Unul dintre autorii raportului, expertul Stas Madan, a declarat că, în ultimii trei ani, statul nu a reușit să privatizeze niciun agent economic, deși acest obiectiv era prevăzut în Strategia de administrare a proprietății de stat.

Potrivit lui, lipsa progresului este explicată inclusiv prin contextul electoral, care nu a favorizat deciziile de privatizare, acestea necesitând voință politică.

În total, 20 de companii ar urma să fie scoase la privatizare, dintre care 10 trebuie mai întâi restructurate. În mod ideal, statul ar trebui să păstreze doar 66 de întreprinderi, în special cele ce gestionează monopoluri naturale sau infrastructură strategică.

Raportul relevă o „apparentă îmbunătățire” a performanței întreprinderilor de stat, reflectată în creșterea sumelor virate la buget. Dacă în 2021 acestea au contribuit cu 100 de milioane de lei, în 2025 suma a ajuns la 691 de milioane de lei.

Cu toate acestea, contribuția sectorului la economia națională rămâne redusă: doar 0,9% din cifra totală de afaceri și 3,5% din numărul total de angajați.

După o perioadă de scădere, ponderea statului în economie a crescut recent până la 15% din PIB, însă experții explică această evoluție prin majorarea cheltuielilor publice în contextul crizelor recente, inclusiv pandemia de COVID-19 și criza energetică.

Companiile cu participație de stat dețin active de peste 79 de miliarde de lei, capital propriu de 39 de miliarde de lei și o cifră de afaceri de peste 54 de miliarde de lei. Acestea angajează peste 29.000 de persoane.

La nivelul economiei, ele reprezintă 11,6% din totalul activelor, în scădere față de aproape 13% în urmă cu patru ani.

Cea mai importantă întreprindere de stat după valoarea activelor este Administrația Națională a Drumurilor, care gestionează aproximativ 20,3 miliarde de lei, echivalentul a aproape 57% din totalul activelor sectorului. Aceasta este urmată de Energocom, cu active de aproape 12 miliarde de lei.

În acest sens, experții recomandă autorităților să accelereze procesul de „raționalizare a proprietății publice”, inclusiv prin reorganizarea întreprinderilor și pregătirea acestora pentru privatizare.

De asemenea, este necesară îmbunătățirea guvernanței corporative și alinierea la bunele practici internaționale, pentru a crește eficiența sectorului.

Raportul concluzionează că, deși întreprinderile de stat rămân importante din punct de vedere economic, eficiența acestora este încă limitată și necesită reforme consistente.

europalibera.org
Publicitatea ta poate fi aici