Comorile de sute de ani păstrate în cel mai vechi sat din Florești
Există locuri în Republica Moldova unde timpul pare că stă în loc. Oamenii păstrează cu sfinţenie vechile îndeletniciri, ba chiar şi locuinţele strămoşilor, vechi de sute de ani.

Nu vorbim de case aşa cum ne-am obişnuit să le vedem, ci de bordeie, numite de localnici băşti.
Ţâra este cel mai vechi sat din raionul Floreşti. Localitatea, acum un cătun mai degrabă, datează de 550 de ani. Localitatea este cunoscută îndeosebi pentru locurile pitoreşti şi priveliştea frumoasă de pe malul râului Răut. Aici, unde timpul parcă stă în loc, localnicii păstrează cu sfinţenie băştile: încăperi subterane boltite, vechi de sute de ani, în care au locuit primii oameni din sat.
Pentru Valentina Vlas, bordeiul este cel mai drag loc din gospodărie, unde-şi petrece cel mai mult timpul. Aici prepară bucate gustoase sau se poate odihni la răcoare, în verile toride. Nu ştie câţi ani are acest bordei, dar ştie că a fost construit de străbuneii soţului.
În ultimii ani, a făcut mici lucrări de reparaţie în bordei pentru mai mult confort. Dar, spune femeia, niciodată nu s-a gândit să o demoleze, chiar dacă şi-a ridicat o casă mare alături.
În satul Ţâra mai sunt păstrate 30 de băşti. Specificul acestora este că păstrează temperatura constantă tot timpul anului, transmite Știri.md cu referire la TVR Moldova.
Băştile sunt un punct de atracţie pentru turişti. În ultimii ani, tot mai mulţi cetăţeni străini vin în sat pentru a admira aceste beciuri locuite.
Localnicii speră că turismul va da şi un suflu nou satului. Asta pentru că tot mai puţini oameni rămân în localitate. Dacă în urmă cu 50 de ani, populaţia satului Ţâra era de 700 de locuitori, astăzi au mai rămas doar 200.