Comercianții din Bălți continuă să vândă fără casă de marcat: Aici nu e la magazin
Comercianții de la Piața Centrală din Bălți continuă să vândă în lipsa caselor de marcat.

Chiar dacă de la 1 iulie a intrat în vigoare modificarea legii care nu le mai permite vânzarea în baza patentei de întreprinzător, aceștia dau din umeri și spun că aparatul de marcat le-ar îngreuna munca, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
„Suntem împotrivă cum dacă cumpărătorul stă…, noi dacă o să batem cecul, aici ce e magazin? El vrea repede, a venit, a cumpărat două roșii și să bați cecul, aici nu e la magazin. Da, la magazin mare eu înțeleg, au pus acolo, a mers prin scaner și la revedere, dar aici e piață.”
„Lumea când se pune în rând și toți cumpără doi morcovi, două cepe, câte zece oameni stau în rând, cum la fiecare să îi bați cecul acela și să-l dai, asta nu e normal.”
„Dacă cineva a cumpărat un fier de călcat sau uscător în magazin i se dă un talon de garanție, semnătura vânzătorului, data și restul, la fel e pentru orice lucru care necesită garanție. Noi putem oferi talon de garanție și nu mai avem nevoie de aparatul de casă. Oamenii la piață vând de 200-500 de lei pe zi, nu mai mult, care… și impozitele se plătesc.”
Totuși, unii comercianți au decis să se conformeze noii modificări și au achiziționat aparatul.
„Numai ce mi-am cumpărat aparatul de casă, tot mă ocup cu așa ceva, dar nu sunt de acord cu așa ceva. 5.600 am dat, dar l-am luat cel mai simplu. Eu vând la sat, mă ocup cu îmbrăcăminte și încălțăminte, vânzare nu e deloc.”
Dacă comercianții sunt împotrivă, atunci cumpărătorii salută decizia autorităților centrale.
„Ar fi mai bine, eu mă gândesc, ca să știe toți prețul.”
„Corect, corect, să plătească impozit statului, să aibă pensii mai bune lumea și înainte.”
„Nu da, odată ce ai cumpărat, dacă nu îți convine ceva poți să întorci, asta e mai bine. Dacă ai pretenții, ai venit, ai întors înapoi, că a fost stricat sau ceva.”
Ministrul Economiei, într-un mesaj pe rețelele sociale, a menționat că legea este egală pentru toți și, mai devreme sau mai târziu, comercianții vor trebui să se conformeze.